Alte valori naturale din zona Salontei

Țiparul (Misgurnus fossilis)

Este o specie de pește autohton în Europa, caracteristică mlaștinilor cu tendințe de desecare pe timpul verii, dar care primăvara și în marea majoritate a anului sunt acoperite de apă. Apare și în lacuri nu prea adânci, în brațuri moarte, mai vechi și în canale cu mâl, mai ales în cele cu vegetație. Trăind în ape puțin oxigenate, iese din când în când la suprafața apei și înghite aer, pe care-l elimină imediat prin orificiul anal. În timpul cât aerul parcurge tubul digestiv, pereții intestinului posterior rețin oxigenul, așa numita respirație „intestinală”. Dacă este scos brusc din apă, peștele elimină aerul din intestin prin anus, producând un țipăt slab: de aici i se trage numele de „țipar”. Mai demult se pescuia și se consuma sub diferite forme. Perioada seacă o supraviețuiește îngropându-se în mâl. De aici și denumirea științifică fossilis, care înseamnă scos din pământ, dezgropat, deoarece în acele locuri oamenii dezgropau peștii din mâl. În regiunea noastră, i-a fost semnalată prezența mai ales în canalele mai mari și în pârâiașele săpate, cu apă lentă sau stătătoare.

 

 

Dumbrăveanca (Coracias garrulus)

Specie protejată în UE și în România, ale cărei populații semnificative din România se află în afara arcului carpatic. În Transilvania, poate fi observată doar în timpul migrației. Acum câțiva ani, se semnalau doar câteva perechi în partea vestică a țării, în Banat și Crișana. Datorită unor proiecte de conservare internaționale, s-au amplasat mai multe sute de cuiburi artificiale, iar populația din Bihor s-a stabilizat, a crescut și a început să se extindă spre nord. În prezent, în regiunea Salonta-Cefa trăiește cea de-a treia cea mai stabilă populație din vestul țării.

 

Fâsa de câmp (Anthus campestris)

Este o pasăre fără vreo caracteristică deosebită în privința aspectului. Nu e foarte răspândită, dar nici foarte rară. În alte regiuni poate cuibări chiar și pe terenurile arabile, dar în această zonă preferă pajiștile și pârloagele. Transformarea pajiștilor și intensificarea agriculturii amenință cel mai mult populația de fâse, a cărei populație a scăzut în UE, de aceea e protejată la nivel european. La Salonta, poate fi observată pe sărături.

 

 

Sfrânciocul cu fruntea neagră (Lanius minor)

Populația cea mai mare la nivelul UE se află în România. Este o specie de câmpie și de deal și o putem întâlni în toată țara, cu excepția zonelor montane. Ca urmare a intensificării agriculturii din Europa Occidentală, populațiile de nevertebrate s-au diminuat drastic. Astfel, au scăzut mult sursele de hrană ale acestei specii. Un alt factor periclitant îl reprezintă tăierea șirurilor de arbori de-a lungul drumurilor, care asigurau locuri de cuibărit. Este specie reprezentativă pentru pâlcurile de salcâm din Salonta și pentru arborii crescuți în locul stânelor, fermelor părăsite.

 

Ciuful de câmp (Asio flammeus)

E o specie de bufniță foarte rară din România - există doar câteva zeci de exemplare observate anual. La Salonta, specia poate fi văzută în mod regulat, mai ales iarna, excepție făcând în anii cu mulți șoareci, când ciuful poate cuibări chiar și în mai multe locuri. E singura specie de bufniță din țară care-și construiește cuib. Căptușește cu fire de iarbă o adâncitură scormonită în pământ. Preferă pajiștile, dar cuibul poate fi găsit și pe terenuri agricole, de unde își procură hrana. Astfel, folosirea produselor chimice sau extinderea monoculturilor sunt factorii periclitanți ai speciei.

 

 

Eretele sur (Circus pygargus)

Cu toate că eretele sur cuibărește aproape în fiecare țară din Europa, este o specie rară. Se estimează că populația din România numără sub o sută de perechi. Precum dropia, eretele este legat de pajiști, dar actualmente cuibărește și în culturi agricole.

Își face cuibul pe sol. Prin urmare, agricultura are influențe semnificative asupra speciei, deoarece lucrările timpurii îi afectează cuibul. Pe meleagurile Salontei, cuibărește în mod regulat, iar în anii cu creștere explozivă a șoarecilor de câmp (gradație), numărul ereților care cuibăresc crește semnificativ.

 

Țestoasa de apă europeană (Emys orbicularis)

Aceasta este singura specie autohtonă de țestoasă de apă. Necesită vegetație de mal de-a lungul apelor curgătoare sau stătătoare, unde se pot ascunde exemplarele tinere, dar are nevoie și de soluri nisipoase pentru depunerea ouălor. Deseori, se poate observa stând la soare, fie pe un trunchi aflat în apă, fie pe un mal nederanjat. Asigurându-i aceste condiții, putem contribui la conservarea speciei. Din cauza desecării habitatelor sale naturale, și anume a întinselor mlaștini de odinioară, specia a fost obligată să se mute în alte locuri, de origine antropică, cum ar fi canalele cu apă abundentă sau heleșteiele. De aceea, pentru țestoase, decolmatarea integrală a canalelor e o amenințare. În jurul Salontei, țestoase se pot găsi în canalele mai mari și în pâraiele regularizate (Corhana, Culișer).

 

Popândăul (Spermophilus citellus)

Cu toate că la mijlocul secolului trecut a fost considerat dăunător și i se aplicau diferite metode de combatere, în zilele noastre, specia a devenit rară și strict protejată. Galeriile popândăului sunt folosite de amfibieni și reptile. Conservarea speciei e importantă pentru mai multe specii. Reprezintă principala sursă de hrană pentru șoimul dunărean, acvila de câmp și dihorul de stepă. Popândăul se observă foarte rar în jurul Salontei, fiind găsit doar la est de Câmpia Barmodului, vizavi de localitatea Kötegyán, pe pajiștile învecinate cu granița de stat. În schimb în Crișana, se cunosc populații semnificative, cum ar fi de-a lungul cursului inferior al Crișului Repede.                                                               

 

Molia buhă (Gortyna borellii)

Deși poartă numele de buhă, nu este o specie de bufniță. Face parte din familia fluturilor nocturni, periclitați pe plan european. Populația cea mai mare poate fi observată în Bazinul Carpatic. Preferă sărăturile și mlaștinile cu tendințe de sărăturare. Și la Salonta preferă aceste tipuri de habitate. Larva acestei molii se poate dezvolta doar pe o singură plantă, din care și consumă, pe chimenul porcului (Peucedanum officinale), specie prezentă pe pajiștile Salontei. Specia este amenințată de transformarea pajiștilor în teren arabil, de managementul neadecvat al acestora, de pășunatul intensiv.

 

 

Pălămida (Cirsium brachycephalum)

Mai demult era considerată specie endemică a Bazinului Panonic, dar în ultima vreme a fost semnalată și în Transilvania. Preferă mai ales fânețele și mlaștinile sărăturoase. Factorii periclitanți sunt desecarea și aratul habitatelor sale. Datorită pășunatului intensiv, este destul de rară și pe pajiștile din Salonta. O vom întâlni doar în petele umede de pe pârloagele vechi de mai mulți ani, în marginile mlăștinoase cu caracter sărăturos.

---

• Textul face parte din ghidul „Misterioasa dropie” și poate fi citit integral aici.
• Autori: Kelemen Katalin, Nagy Attila și Papp Judith (Grupul Milvus)