Dropia - fișa speciei II [rotit, reproducere, creșterea puilor]

Reproducere

Masculii au locuri tradiționale de rotit, unde își apără teritoriile individuale. Delimitarea acestora se face prin zboruri repetate, în forma unui cerc, proces ce poate începe încă de la sfârșitul lunii februarie. Fiecare mascul (dropioi) are propriul loc. Venirea unui mascul străin sau prezența celor mai tineri poate genera conflicte. Masculii devin maturi sexuali la vârsta de 4-5 ani, iar femelele la 3-4 ani.

În timpul rotitului, dropioiul își mișcă corpul în așa fel încât penele albe ajung la vedere. Astfel, el va fi observat cu ușurință de către femelele aflate la mai mulți kilometri distanță. Masculul ia această poziție în 5-6 secunde și o menține aproape o jumătate de minut. În acest timp, își etalează cu mândrie penele albe și dansează pentru femele, înconjurându-le. Urmează o pauză de 2-3 minute, după care reia din nou poziția de bulgăre de zăpadă. Are nevoie de această pauză pentru eliminarea celor 10 litri de aer din punga din jurul gâtului.

Femelele aleg din teritoriu masculul care li se pare cel mai atractiv și mai frumos. Se apropie de locul de rotit, iar masculul o înconjoară fâlfâind din aripi. Împerecherea are loc dacă femela se așază pe sol. Apoi, masculul continuă rotitul în așteptarea altor femele. Masculii cei mai puternici se împerechează cu mai multe femele, cei slabi cu una sau chiar niciuna.

Etapele rotitului:

• penele din coadă sunt strânse și date pe spate. Devin vizibile penele albe de sub coadă, cele din regiunea anală, iar punga din jurul gâtului începe să se umfle cu aer;

• punga de aer din jurul gâtului se umflă complet, iar aripile sunt lăsate jos. Prin umflarea pungii, capul se lasă pe spate, iar mustățile se îndreaptă spre cer;

• aripile lăsate la sol în formă de Z sunt încordate spre partea posterioară, iar penele albe din jurul cotului le acoperă pe cele arămii.

În cazul dropiei, nu putem vorbi de relații strânse între dropioi și femelă, de monogamie sau poligamie, deoarece și femelele se pot împerechea cu mai mulți masculi, iar masculii dominanți cu mai multe femele. Tot în această perioadă a anului, masculii tineri, care încă nu sunt maturi sexual, exersează rotitul. Astfel, își antrenează corpul pentru rotit: pielea de pe gât încă nu e destul de flexibilă pentru a putea fi umflată și nici aripile nu pot fi cu totul întoarse. Și în cazul rotitului, repetiția e mama învățăturii - exersează mult sau chiar se pot apropia de masculii experimentați pentru a observa de aproape împerecherea.

Creșterea puilor

Femelele părăsesc locul de rotit după împerechere. La sfârșitul perioadei de reproducere, masculii ocupă un teritoriu în apropiere sau la câțiva kilometri distanță. Femelele cuibăresc în grupuri la o distanță mai mare de locul de rotit, uneori chiar în teritoriul masculului. Sunt femele care, de-a lungul timpului, au locuri de cuibărit consacrate.

Masculii încearcă să rămână în apropierea femelelor pentru a se împerechea din nou dacă ponta se distruge. Dropiile depun ouă o singură dată pe an, dar dacă ponta se distruge, va mai fi depus un ou.

Cuibul se află cel mai des pe pajiști, pârloage, în lucernă sau chiar în parcele de cereale. Un factor important în alegerea locului îl reprezintă înălțimea vegetației, deoarece este foarte importantă ascunderea femelelor în timpul clocirii. Cuibul este o adâncitură cu un diametru de 30-40 cm, scormonit în sol. Aici, sunt depuse între 1-3 ouă, în cele mai multe cazuri două. S-a observat că, în cuiburile de pe terenurile agricole, ponta este mai mare (sunt depuse mai multe ouă), probabil din cauza abundenței de hrană. Ouăle sunt verzi-măslinii, cu pete maronii, ce le conferă un camuflaj perfect în mediul în care se află. Au fost observate și ouă albastre-deschis. Acestea sunt fie primele ouă ale femelelor, de obicei, nefecundate, fie sunt doar lipsite de pigmenți. După ce au fost depuse toate ouăle, începe clocirea de 24-26 zile. În această perioadă, femela părăsește cuibul doar pentru a se hrăni și nu se îndepărtează la o distanță mai mare de o sută de metri. Puii sunt nidifugi (părăsesc cuibul foarte repede) și se nasc foarte dezvoltați – au pene și se pot mișca. La câteva ore după eclozare își pot urmări deja mama.

Până la vârsta de două săptămâni, puii sunt hrăniți de femelă, apoi devin independenți, dar rămân în preajma cuibului. La vârsta de 7-8 săptămâni, puii sunt capabili de zbor, dar familia rămâne împreună până când vor forma grupările de toamnă. Cele mai recente informații furnizate de studiile telemetrice ne dovedesc că până și puii mari, apți de zbor, preferă să se deplaseze pe sol, pe distanțe mici și zboară doar la nevoie. Din păcate, rata de mortalitate este foarte ridicată în rândul puilor, aproximativ jumătate dintre aceștia nu trec de primul an de viață. Cauzele sunt multiple: pe de o parte, sunt prădătorii naturali, pe de altă parte, dar cu preponderență mai mare, lucrările agricole mecanizate (secerișul, cositul motorizat).

Toamna, femelele cu juvenilii crescuți pe același teritoriu formează un grup comun, ce se va mișca și hrăni împreună. Masculii adulți formează un alt grup. Cele două grupuri se hrănesc separat, dar, adesea, sunt aproape unul de altul. În iernile grele, cârdurile distincte se pot uni, pentru a se hrăni împreună.

---

• Textul face parte din ghidul „Misterioasa dropie” și poate fi citit integral aici.
• Autori: Kelemen Katalin, Nagy Attila și Papp Judith (Grupul Milvus)
• Foto: Motkó Béla